miercuri, mai 25, 2022
AcasăUncategorizedTaylor Swift şi-a anulat concertul, la presiunea militanților pentru drepturile animalelor

Taylor Swift şi-a anulat concertul, la presiunea militanților pentru drepturile animalelor

Vedeta pop americană Taylor Swift şi-a anulat concertul programat în cadrul Melbourne Cup, o cursă hipică vizată de acţiuni ale militanţilor care denunţă cruzimea împotriva cailor de curse, informează duminică AFP.

Cântăreaţa de 29 de ani ar fi trebuit să interpreteze două melodii de pe cel mai recent album al său, „Lover”, cu ocazia celei mai importante competiţii hipice din Australia, care va avea loc pe 5 noiembrie.

Anunţul acestui spectacol a declanşat o avalanşă de critici pe reţelele de socializare, vedeta fiind acuzată că „susţine maltratarea animalelor”, militanţii pentru drepturile animalelor învinovăţind-o imediat că pune „banii” mai presus de „compasiune”.

Peste 6.500 de persoane au semnat o petiţie online, prin care i-au solicitat să renunţe la acest spectacol.

Într-un comunicat publicat sâmbătă seară, organizatorul evenimentului, „Mushroom Events”, a precizat că vedeta a fost nevoită să-şi anuleze spectacolul din motive ce ţin de agenda sa.

„Modificări în ceea ce priveşte campania sa de promovare în Asia au făcut ca prezenţa ei aici să fie imposibilă din punct de vedere logistic”, susține organizatorului.

Activiştii implicaţi în campania de protecţie a cailor de curse s-au felicitat pentru această decizie.

„Presiunea exercitată asupra lui Taylor Swift pentru a-şi anula concertul a fost importantă”, au scris aceştia pe Facebook.

„Admiratorii săi nu doreau să o vadă susţinând aceste rele tratamente la care sunt supuse animalelor. Deşi motivul invocat de organizatorul curselor este o problemă de planificare, noi credem că a răspuns apelurilor noastre”, au afirmat ei.

Începând cu 2013, şase dintre caii participanţi la Melbourne Cup au decedat. Anul trecut, un cal irlandez în vârstă de cinci ani, a fost eutanasiat, după ce şi-a fracturat umărul drept în timpul acestei curse, desfăşurate, din 1876, în prima marţi din luna noiembrie.

Sursă

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular