marți, mai 17, 2022
AcasăUncategorizedO polițistă din Oradea a făcut senzație la ”Vocea României”

O polițistă din Oradea a făcut senzație la ”Vocea României”

Natalia Selegean, de la Intervenții din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, a cântat piesa ,,Zig-Zaga” a Loredanei Groza în sezonul IV a show-ului ”Vocea României.”.

Polițista orădeană, în vârstă de 32 de ani, i-a impresionat pe jurați. Irina Rimes și Tudor Chirilă și-au întors scaunele pentru ea.

Natalia a participat la selecție cu soțul ei și fiica sa, Nadia. Întrebată de Smiley pe cine să aleagă mama, micuța Nadia a spus că o place pe Irina Rimes. În ciuda acestui fapt, Natalia a ales să facă echipă cu Tudor Chirilă.

Aș vrea să încep prin a face un elogiu Loredanei. Este probabil unul din cei mai explozivi artiști live pe care eu îi cunosc în această țară. Felul în care își conduce show-urile este excepțional. Vreau, cu ocazia asta, să îi mulțumesc Loredanei pentru cei trei ani petrecuți la Vocea României, a declarat Tudor Chirilă după momentul Nataliei.

Doamna polițistă, aș dori foarte mult să veniți în echipa mea nu doar să lucrez cu vocea dumneavoastră fermecătoare, ci și ca să mă ajutați să mediez relația asta din platou cu domnii ăștia. Eu, ca femeie, am nevoie de un pic de protecție, a încercat Irina Rimes să o convingă pe concurentă să aleagă echipa ei.

Pentru Natalia, muzica este mai mult decât o pasiune. Este un mod de viață. Ea își dorește, ca alături de trupa Naty Loves Monday, să reușească pe piața muzicală românească.

Anul acesta am hotărât să îmbrățișez din nou șansa de a reuși în industria muzicală din România, cu atât mai mult cu cât, de ceva timp, sunt solista trupei Naty Loves Monday, trupa în care am mare încredere! Visul meu este să cânt, să cânt pentru multă lume, să am piesele mele, și ceea ce Dumnezeu mi-a dat, să treacă prin mine și să le ofer celorlați, prin muzică. (Natalia Selegean)

Sursă

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular