marți, mai 17, 2022
AcasăLocalOcoliți Băile Felix: de luni traficul este restricționat

Ocoliți Băile Felix: de luni traficul este restricționat

Un avertisment important a fost lansat de Poliția Bihor în atenția șoferilor care folosesc ruta Oradea-Beiuș.

Poliţia Bihor avertizează că, începând de luni, 7 octombrie, ora 8, traficul pe DN 76, în staţiunea Băile Felix, va fi restricţionat din cauza lucrărilor în localitate.

Ocolire prin Nojorid

„Recomandăm conducătorilor auto care călătoresc pe ruta Oradea – Beiuş să folosească ruta ocolitoare Nojorid, Leş, Miersig, Husasău de Tinca, Tinca, Râpa, Holod, Vintere”, arată un comunicat transmis, vineri, de comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

 

Încă din luna aprilie prefectul Ioan Mihaiu le cerea bihorenilor să aibă răbdare pe DN 76, unde circulaţia rutieră este îngreunată de lucrările de asfaltare de pe tronsonul între Băile Felix şi Hidişelu de Jos.

„În ceea ce priveşte reabilitarea tronsonului 4 (Vârfurile – Stei), cu o lungime de peste 33 de km, anul acesta va fi lansată o nouă licitaţie, după ce fostul antreprenor a abandonat lucrările. În acest moment este deja actualizată documentaţia de atribuire, după ce a fost realizată o expertiză tehnică a lucrărilor executate de vechiul antreprenor. Precizăm că tronsonul 1 (Şoimuş-Brad), în lungime de peste 30 km, a fost recepţionat şi deschis circulaţiei încă din luna decembrie 2017, iar pentru tronsonul 2 (Brad-Ioneşti), cu o lungime de aproape 20 de km, recepţia finală a avut loc în luna decembrie a anului trecut. Demersurile întreprinse permanent pentru reabilitarea DN 76 demonstrează fără echivoc preocuparea constantă a CNAIR în legătură cu acest important drum naţional”, afirmă reprezentanţii CNAIR.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular