marți, mai 24, 2022
AcasăEseuri70!+1+1=74-&

70!+1+1=74-&

Bănuiesc că ești cunoscător de semne de circulație de bază, nu din alea să te arunci în urma tramvaiului dacă nu ți-a dat prioritate din dreapta. 

În zori de zi

70 într-un cerc pe fond alb, cu marginile roșii, care îți indică posibilitatea rulării cu viteza respectivă. Nu prea ai o viteză debordantă, chiar dacă ,,șifonieru” pe 4 roți de sub tine are 2 litri jumate și vreo 200 CP putere. Căluții tăi, ăia mulți, sunt îngrădiți sub capota masinuței în care mai nou îți petreci 8-9 ore zilnic, chiar dacă nu ești agent comercial la vreo firmă whisGECA. Am devenit agenții comerciali ai familiei noastre proprii: te trezești, îți iei cățelul, îl pui în mașină să-l duci să-și facă treaba în afara orașului, că ți-e rușine să aduni după el eugeniile pe care le împrăștie din surplus.

Așadar, îl duci, te întorci până se trezesc pruncii, generația q care deja se trezesc cu aplicație și sunt hrăniți de altă app cu orez din plastic. Ești stresat, deja ești pe fugă, întârzii la muncă, șefuțul te asteaptă în fața biroului cu zâmbetul pe buze și îți spune: poți să vii o secundă la mine în birou? Un îndemn dulce ca o amenințare de corporatist globalizat, care încearcă zi de zi să-ți facă o retenzie rectangulară ca să nu ai probleme de prostată.

Ai venit cu 70+km/h la birou pasibil de patru puncte penalizare și vreo 770 lei amendă dacă copy Godină ți-a făcut o inspirata închipuire dis-de-dimineață. Esti în joc de glezne, gâfâi pentru că ai refuzat să mergi la cross-fit să te antrenezi pe ritmuri de panțarola cu greutăți de să-ți iasă osteoarthrita pe ochi.

 

 

La apus de soare

Victimă sigură în jungla societății, doar seara apuci să îți tragi sufletul, când îți citești antitextele de socializare virtuală de pe diferitele platforme, că ăștia te fugăresc pe tine toată ziua cel puțin 70 de persoane, cu mult peste limita de viteză.

Desfaci o butelie de Cădarcă de Miniș, îți holbezi dioptriile la ce s-a întâmplat în jurul tău toată ziua… Nu ai avut timp toată ziua să recepționezi cele întâmplate, că erai în traficul tău fără de sfârșit unde ești claxonat și șicanat într-una de un oarecare fast&furious, care îți face semne obscene când nu pleci din fața lui la primul flash de faruri.

 Totuși, circuli cu o viteză apreciabilă pentru un camion în oraș, în care nu prea mai ai loc de construcțiile de metrou din toate intersecțiile neuralgice, dar realizezi că pentru tine, cetățeanul din primul an al epocii de aur, viteza asta deja necesită oxigenoterapie.

 

 

 

 

 

 

De peste zi

E pauză de masă! Renunți, că ești 70+ de kilograme și oricum seara după atâta post cu stres vei inghiți frigiderul ca până dimineața glicemia și colesterolul să treacă de cotele apelor Dunării la Orșova. Șoim al patriei caraghios, poate un pui de Avicola care a scăpat de la grădinița de pe strada Prahovei cu capul spart de lopata de nisip a Sofiei(daaa, ea e 70+1) am sechele psihice, incontestabil sunt o victimă.

Am nevoie de ajutor, trebuie să-mi schimb viața! Cei din generația x și y sunt foarte agresivi, chiar recalcitranți cu semenii, darămite cu vecinii.

 

 

 

 

 

 

 

La școală

Îți iei copilul de la școală cu garsoniera mobilă, ca saracu’. Copilul nu mai merge pe jos, să nu cumva să-i crească diametrul tubularului, intră în mașină, hoop, sare tabul ca să nu te frece la chelie și înaintați în labirintul orașului cu 7 km/h.

Sună telefonul: dacă vii spre casă, să treci pe la bibliotecă pentru o carte a copilului, să faci cumpărături la mallul cu fazani, să treci pe la cosmeticianul de câini să n-il programeze pe Bobby la tunsoare, și să nu uiți să-i iei medicamentele prescrise soacrei, Vagisan.

Post Scriptum

La ora prânzului coasta vieții îmi dă mai multe sarcini decât alții au într-o lună. Ea e 74-&. Fiecare primște ce își dorește, demență mentală lentă la vârsta unuia din 70 sau și plus un an. Fără doar și poate, sunt un pionier care crește șoimi și pregătește apărarea patriei de șefuțul X care deja se gândește la statele unite ale Europei de când e branch manager.

Vreme trece, vreme vine…

Mai trecu’ încă o zi din apocalipsa socială în care m-am afundat și mă gândesc cu înfrigurare că mai am cel puțin 192 de luni ca cei din 70 și sau plus unu să fie băgați în triajul de conservare  de cei de la departamentul Q. Sunt optimist și cred că mă voi deplasa cu 0.07km/h pe coridoarele căruiva garaj de conservare și viteza mea va echivala cu rapiditatea agentului 007.

Articolul precedentRegatul fără rex
Articolul următorAstoria-EMKE
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular