marți, mai 17, 2022
AcasăUncategorizedCum îți faci prieteni ca părinte

Cum îți faci prieteni ca părinte

yelling-father

Bună ziua tuturor mai puțin celora care strigă pe/la copii în timpului meciului sau celora care cumpără tot din magazine. De fapt, persoanele astea se încadrează în ambele cercuri deloc restrânse.

Știi ce detestă cel mai mult un antrenor de orice sport? Să fie surprins de apariția asistenților nedoriți. Adică să aibe părinți pe margine care strigă sau oferă instrucțiuni. Chiar credeam că era asta s-a terminat. Adică sunt atâtea filme, videoclipuri, scene live unde cei care fac asta sunt expuși sentimentelor de rușine și  jenă. Și totuși de ce încă multă lume o face?

E evident. Îi vrei binele copilului. Ar fi culmea să nu îl vrei, nimeni nu se îndoiește de asta. Și nimeni nu ar trebui să îți pună la îndoială calitățile de părinte (cred că azi pentru a fii părinte ai nevoie de calități, nu doar de instinct), până nu dovedești contrariul. Și ziua meciului e o oportunitate de a dovedi că ești un părinte conștiincios, cu calități. Ai șansa de a observa echipa copilului tău în liniște, de a te bucura de performanțele lui, de a comunica cu ceilalți părinți făcându-ți prieteni sau chiar parteneri de afaceri, de a afla diverse informații, poate chiar de a-ți dezvolta abilitațile de înțelegere a jocului.

Dar dacă strigi sau îi spui ce să facă, arunci toate astea pe fereastră. Și vei vorbi doar cu cei ce se aseamănă cu tine.

  1. Și cel mai important. Fundamental în a înțelege această foarte simplă situație:

Și tu ești o autoritate pentru copilul tău și te privește ca pe o autoritate. Prin urmare dacă îi spui ce să facă în timpul jocului și de cele mai multe ori nu se aseamănă cu instrucțiunile antrenorului… îl bulversezi drastic. Să asculte de tine sau nu? Nu poate în totalitate deoarece are altă autoritate ce i-a transmis altfel. Dacă nu ascultă de tine apoi e posibil să aibă probleme acasă, să îl cerți, dacă nu ascultă de antrenor va avea probleme la antrenament, cu colegii etc. Prin urmare, considerând viteza la care se desfășoară majoritatea sporturilor și nevoia de a lua decizii într-o secundă… toate gândurile alea îi încetinesc grav luarea decizilor, prin urmare și performanța.

 

  1. Deciziile sunt ale lui:

În timpul jocului copilul tău este protagonist. El joacă, el se desfășoară și pentru a se desfășura productiv – adică să învețe și să se dezvolte are nevoie de a lua decizii pe cont propriu. Dacă el vrea să paseze când tu spui să tragă (valabil și la antrenori)… din nou intervine supunerea nenorocită în fața autorităților. Decizia lui luată la calm și într-o fracțiune de secundă, sincronizată bine cu mediul înconjurător și încrederea în abilitățile lui, relația bună pe moment între creier și mușchi… poate avea un rezultat mult mai bun decât ce îi spui tu să facă.

 

  1. Pe viitor, îl robotizezi:

Îi interzici exercitarea creativității. Da, e de rău. Foarte rău. Nu mai zic nimic aici că poate te-ai săturat deja de asta… citește articolul precedent.

 

  1. Te faci de râs și pierzi oportunități:

Mai ales dacă ești singurul care face asta. Vezi mai sus.

 

  1. Și asta o spun cu plăcere… NU ȘTII CÂT CREZI CĂ ȘTII:

În fotbal, pentru că e expertiza mea, întrebări generale:

  • Cât timp are mingea un jucător în cele 90 de minute?
  • Care e procentajul aproximativ de goluri din prima atingere?
  • Aproximativ cât de des schimbă un fotbalist direcția la nivel profesionist?

Întrebări specifice:

  • Cum joacă echipa copilului tău? Ce stil? Ce filozofie? Ce formație?
  • Ce urmărește antrenorul la meciul respectiv?
  • Ce instrucțiuni individuale și colective a oferit antrenorul?

 

Întrebările au fost puse intenționat. Marea majoritate a instrucțiunilor de pe margine, apar dar nu se limitează la aspectele menționate mai sus în întrebări.

Când am trecut pe la o Academie de Premier League am văzut un copil de 8 ani care se uita la antrenor de fiecare dată când primea mingea. Așpta să primească instrucțiuni fizice, exacte. Academie de Premier League…

În club la mine prima non-negociabilă în relația cu părinții a fost limitarea lor pe margine.

Aplaudă, încurajează, bucură-te. În rest taci, observă și ai răbdare!

Articolul precedentIn curand-next level
Articolul următorVaradinUmor
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular