Există muzicieni care au succes. Există producători care schimbă gusturile unei generații. Și există câțiva oameni care schimbă felul în care va suna muzica după ei. Giorgio Moroder face parte din ultima categorie.

Dacă ai dansat vreodată pe muzică electronică, dacă ai fredonat Take My Breath Away, ai văzut Flashdance, Top Gun, Scarface sau Midnight Express, dacă ai ascultat Donna Summer, Blondie ori David Bowie, sunt șanse mari să te fi întâlnit deja cu muzica lui Giorgio Moroder. Chiar dacă nu-i știai numele.

Povestea lui începe departe de luminile Hollywoodului. Născut în 1940 în Tirolul de Sud, în Italia, Moroder a cântat la chitară și bas și a colindat Europa cu diferite formații înainte de a-și găsi locul la München. În 1969 obținea deja un disc de aur cu Looky Looky.

Dar revoluția abia urma.

Donna Summer și întâlnirea care a schimbat muzica

La München, Moroder și producătorul britanic Pete Bellotte au început colaborarea cu o tânără cântăreață americană stabilită în Europa: Donna Summer.

În 1975 apare Love to Love You Baby. Vocea senzuală a Donnei Summer, producția lui Moroder și Bellotte și atmosfera neobișnuit de îndrăzneață pentru epocă au transformat piesa într-un succes internațional.

Moroder găsise un sunet. Dar ceea ce îl face cu adevărat interesant este că nu s-a mulțumit să-l repete.

Doi ani mai târziu avea să încerce ceva mult mai riscant: să-și imagineze cum va suna muzica viitorului.

„I Feel Love”: anul 2000 imaginat în 1977

Albumul I Remember Yesterday al Donnei Summer fusese construit în jurul ideii de a traversa diferite epoci muzicale. Pentru ultima parte trebuia reprezentat viitorul.

Într-un interviu păstrat de Library of Congress, Moroder își amintește că a ales sintetizatorul tocmai fiindcă îl considera instrumentul viitorului. Încerca să-și imagineze ceea ce ar putea face muzicienii peste 20 sau 30 de ani.

Așa s-a născut I Feel Love.

Linia hipnotică de bas, pulsația repetitivă și sunetele electronice realizate cu sintetizatorul Moog, peste care plutește vocea Donnei Summer, au produs ceva radical diferit de muzica disco obișnuită a momentului. Inginerul Robbie Wedel a avut un rol tehnic important în lucrul cu sistemul Moog, o tehnologie deloc simplă în 1977.

Când Brian Eno a auzit înregistrarea, i-a atras atenția lui David Bowie asupra ei și a anticipat impactul uriaș pe care acest nou sunet îl putea avea asupra muzicii de club.

N-a fost o exagerare.

Synth-pop, house, techno și generații întregi de muzică electronică au preluat ceva din limbajul deschis atunci. Importanța înregistrării a fost recunoscută oficial, iar Library of Congress a inclus I Feel Love în National Recording Registry.

De la sintetizatoare la Hollywood

Moroder ar fi putut rămâne unul dintre marii producători ai erei disco.

N-a rămas.

În 1978 a compus coloana sonoră pentru Midnight Express, filmul lui Alan Parker. Muzica electronică întunecată și tensionată a devenit parte esențială din identitatea filmului.

La ceremonia Oscarurilor din 1979, Giorgio Moroder a câștigat premiul pentru cea mai bună coloană sonoră originală. Academia Americană de Film consemnează premiul pentru Midnight Express.

Era primul dintre cele trei Oscaruri ale sale.

Au urmat anii în care numele lui Moroder a devenit aproape imposibil de separat de sunetul cinematografiei anilor ’80.

Pentru Flashdance, Moroder a compus muzica piesei Flashdance… What a Feeling, interpretată de Irene Cara. În 1984, melodia i-a adus al doilea Oscar, alături de textierii Keith Forsey și Irene Cara. Rezultatul poate fi verificat în arhiva oficială a Premiilor Oscar.

Apoi a venit Top Gun.

Take My Breath Away, interpretată de Berlin, cu muzica semnată de Moroder și versurile lui Tom Whitlock, a câștigat Oscarul pentru cântec original în 1987. Era al treilea Oscar pentru Moroder.

Și acestea sunt doar vârfurile unui catalog uriaș.

Moroder a compus coloana sonoră a filmului Scarface, a semnat muzica pentru Call Me, interpretată de Blondie în American Gigolo, și a lucrat cu David Bowie la Cat People (Putting Out Fire). Printre piesele asociate carierei sale se află și Danger Zone, interpretată de Kenny Loggins pentru Top Gun.

Sunt melodii atât de strâns legate de imaginile filmelor încât uneori sunt suficiente câteva secunde pentru ca scena să înceapă din nou în mintea noastră.

Când sintetizatoarele ajung la Sydney Opera House

Există o scenă care spune foarte frumos cât de mult a călătorit muzica lui Moroder.

În 2014, la Sydney Opera House, britanicii de la Heritage Orchestra, sub conducerea lui Jules Buckley, au transformat creațiile sale electronice într-un spectacol orchestral.

Pe scenă au urcat Anna Calvi, Liela Moss și Shingai Shoniwa, cunoscută ca solistă a trupei Noisettes.

Iar la Love to Love You Baby, Shingai preia piesa făcută celebră de Donna Summer și o duce într-o cu totul altă lume: orchestră, scenă de concert și aceeași senzualitate a cântecului original.

Shingai Shoniwa – „Love to Love You Baby”

E o imagine frumoasă a unei cariere întregi: muzica făcută cu aparatele electronice ale anilor ’70 ajunge, aproape patru decenii mai târziu, să fie cântată de o orchestră într-una dintre cele mai cunoscute săli ale lumii.

Trei Oscaruri, dar povestea nu încape în trei statuete

Moroder are trei Oscaruri, patru Globuri de Aur și patru premii Grammy, potrivit biografiei sale oficiale.

Dar premiile spun doar o parte din poveste.

Mai interesant este firul care leagă toate aceste lucruri.

Un italian ajunge în studiourile din München și experimentează cu tehnologia. O voce americană, Donna Summer, se așază peste pulsația sintetizatoarelor. Discotecile descoperă un sunet nou. Hollywoodul îl adoptă. Iar generațiile următoare construiesc mai departe.

Moroder nu a inventat de unul singur muzica electronică, disco, house sau techno.

Dar a fost unul dintre oamenii care au schimbat decisiv vocabularul din care acestea aveau să se dezvolte.

O nouă generație îl descoperă prin Daft Punk

În 2013, povestea a căpătat un capitol neașteptat.

Daft Punk pregătea Random Access Memories și l-a invitat pe Giorgio Moroder să-și povestească viața în fața microfonului.

Rezultatul este Giorgio by Moroder.

În primele minute nu auzim un star care își recită palmaresul. Îl auzim pe Giorgio povestind despre începuturile sale, despre cluburi, despre sintetizatoare și despre dorința de a găsi un sunet diferit.

Colaborarea a readus numele său în fața unei generații care, într-un fel, crescuse deja în lumea muzicală pe care Moroder contribuise la construirea ei.

Și există o ironie frumoasă aici: la concertul de la Sydney, Moroder însuși apare spre final și interpretează alături de Heritage Orchestra tocmai Giorgio by Moroder – cântecul prin care o generație mai tânără îi spusese povestea.

Cercul se închide.

Paul Gamurari: sintetizatoare, discoteci și trei Oscaruri

Dacă vreți să continuați povestea în format video, vă recomandăm și materialul realizat de compozitorul și muzicologul Paul Gamurari, cel care ne-a dat, de altfel, ideea acestui articol.

Materialul său, „GIORGIO MORODER. Sintetizatoare, discoteci și un Oscar de trei ori”, urmărește tocmai universul acesta în care sintetizatoarele, muzica disco și cinematografia ajung să se întâlnească.

Omul care a încercat să audă viitorul

Poate că cea mai bună explicație pentru întreaga carieră a lui Giorgio Moroder se află chiar în povestea lui I Feel Love.

Nu încerca să pună bazele unui gen care să primească un nume peste ani.

Încerca să-și imagineze cum ar putea suna muzica peste 20 sau 30 de ani.

A ales sintetizatorul.

Au trecut aproape cinci decenii, iar pulsația electronică pe care Moroder, Donna Summer, Pete Bellotte și colaboratorii lor au adus-o în centrul muzicii pop poate fi auzită încă în cluburi, în coloane sonore, în pop și în muzica electronică.

Viitorul pe care Giorgio Moroder încerca să și-l imagineze în 1977 a sosit.

Și o parte din el sună așa pentru că Moroder îl auzise înaintea noastră.

---

Vouă ce piesă vă vine prima în minte când auziți numele Giorgio Moroder: I Feel Love, Call Me, Flashdance… What a Feeling, Take My Breath Away sau cu totul alta? Scrieți-ne în comentarii.