În antichitate toate drumurile duceau la Roma. La început de noiembrie, măcar unul dintre ele trebuie să ducă la acel loc în care cei care nu mai sunt printre noi își caută odihna.
Fie că e vorba despre părinți, rude, prieteni, foști vecini sau profesori, sau pur și simplu persoane care ne-au influențat într-un fel sau altul existența (știi că”despre morți, numai de bine”), 1 noiembrie este ocazia de a mai sta de vorbă cu ei și de a ne reculege în locul în care am fost ultima dată împreună.
A fost, așa cum era de așteptat, aglomerație multă astăzi la Cimitirul Municipal Rulikowski. Dacă n-ai apucat să ajungi astăzi, nu-i nimic: și mâine programul este prelungit, între orele 8 și 21. Sunt însă câteva reguli care trebuie respectate, mai ales dacă intenționezi să mergi cu mașina.
Le poți afla din interviul acordat lui Florin Mihalca, pentru radio Transilvania de administratorul cimitirului, Horia Burlou: