La Amsterdam, sub Gara Centrală, există un garaj subteran pentru biciclete construit sub apă, lângă canal, cu loc pentru 7.000 de biciclete. Vechea „fietsflat” de lângă gară, cu 2.500 de locuri, a fost închisă în ianuarie 2023, la scurt timp după deschiderea noii parcări subterane, pentru că orașul a decis să investească masiv, nu simbolic, în parcarea bicicletelor, nu doar în pistele pe care circulă ele. Amănuntul spune ceva simplu, dar ușor de uitat: o politică de mobilitate cu bicicleta nu se oprește la asfalt vopsit. Se termină acolo unde omul lasă bicicleta.

Oradea nu e Amsterdam și nimeni nu pretinde că ar trebui să fie: diferența de scară, de istorie și de obicei e prea mare ca să aibă sens o comparație directă. Dar principiul rămâne valabil oriunde: o pistă fără loc de parcare rezolvă doar jumătate din problemă.

Orașul a făcut, în ultimii ani, investiții reale în mobilitate. Rețeaua de piste pentru biciclete are acum 75,6 kilometri, potrivit datelor oficiale de pe oradea.ro, iar rețeaua e prezentată de administrație ca fiind în extindere continuă, cu angajamentul de a include benzi de biciclete pe marginea oricărui proiect stradal major. În vara lui 2026 au apărut și patru adăposturi „smart” pentru biciclete: structuri cu panouri fotovoltaice, monitorizate video, cu acces prin aplicație pe telefon, amplasate pe strada Alexandru Cazaban (zona Podul Carol), pe strada Parc I.C. Brătianu, în zona universitară de pe malul Peței și pe strada Islazului, lângă Sala Polivalentă și căminele studențești. Municipalitatea le pune la dispoziție gratuit până la începutul lui 2027, ca proiect-pilot, printr-un contract de 139.495,80 lei fără TVA cu firma Rastel.io Solutions.

Povestea are și o întorsătură plăcută: Rastel.io a pornit chiar la Oradea, dintr-un hackathon organizat de UrbanizeHub în noiembrie 2021, câștigat de o echipă de tineri orădeni: Tudor Beleuță, Horea Toniuc, Sebastian Mihalache și Robert Kovacs. Ideea a plecat de acasă, a trecut prin discuții cu administrații locale și internaționale (compania a ajuns între timp să discute proiecte și la Lausanne, în Elveția) și s-a întors, cinci ani mai târziu, ca soluție contractată chiar de orașul în care s-a născut.

Numai că patru adăposturi, oricât de smart, înseamnă tot patru puncte pe hartă, plasate mai ales în zone de tranzit sau centrale. Nu acoperă, cel puțin deocamdată, cartierele de blocuri. O soluție pentru exact această situație era deja scrisă, pe hârtie, cu trei ani înainte.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Oradiei, aprobat prin hotărâre de consiliu local în 2022 și actualizat în 2023, conține un proiect cu un nume tehnic și fără nimic spectaculos, „B20, Sistem de parcări de biciclete în zonele de locuire colectivă”, dar cu o descriere care sună de parcă ar fi fost scrisă citind reclamațiile locatarilor. Documentul spune, aproape literal, că bicicletele „sunt de cele mai multe ori depozitate în locuri greu accesibile (balcon, boxe, pe palierul scării blocului)” și propune, ca soluție, construirea unor parcări metalice închise, cu acces pe cartelă, cu minimum 20 de locuri fiecare, amplasate „în zonele din spatele blocurilor”. Bugetul estimat: 5,63 milioane de euro, adică aproape 28 de milioane de lei la cursul actual, de aproape douăzeci de ori cât întregul buget anual alocat bugetării participative. Orizontul de implementare trecut în plan: 2025-2027.

În sursele publice consultate la data documentării acestui articol nu am identificat informații despre stadiul actual de implementare a acestui proiect anume: nici confirmarea că a fost demarat, nici a contrariului. Dacă proiectul se află într-o etapă de pregătire a finanțării, de analiză tehnică sau pur și simplu nu a ajuns încă pe agenda de investiții a orașului, documentele publice pe care le-am consultat nu lămuresc.

Faptul că acest tip de infrastructură, gândită special pentru cartiere și nu pentru zone de tranzit, nu apare, cel puțin în sursele publice consultate, devine mai vizibil dacă te uiți la actuala sesiune de bugetare participativă, deschisă pe activ.oradea.ro. Printre cele 39 de proiecte declarate eligibile anul acesta, patru propun, în forme diferite, exact genul de infrastructură descrisă în PMUD: un „stand securizat pentru biciclete” pe Aleea Peneș Curcanul, în Nufărul; un altul, aproape identic ca descriere și buget (40.000 de lei fiecare), pe strada Constantin Noica; o „parcare de cartier” mai elaborată, cu panouri solare și cameră conectată la Poliția Locală, pe Aleea Onisifor Ghibu; și niște „rastele smart” pe strada Vasile Alecsandri. Un al cincilea proiect, „Oradea Pedalează”, propune un contor electronic care să afișeze public numărul de bicicliști ce trec zilnic pe pistă, o idee diferită, dar tot din familia mobilității pe două roți.

Două dintre aceste proiecte (cel de pe Aleea Peneș Curcanul și cel de pe Aleea Onisifor Ghibu) cad chiar în perimetrul unui proiect de regenerare urbană de 65 de milioane de lei, „Nufărul I – Zona III”, finanțat din fonduri europene, cu finalizare programată pentru 2029. Proiectul acela include piste de biciclete pe 855 de metri pătrați, spații verzi, trotuare, iluminat LED și supraveghere video. Nu include, potrivit descrierii oficiale publicate de Primărie, nicio parcare pentru biciclete. În aceeași zonă în care este derulat un proiect finanțat din fonduri europene care include și infrastructură pentru biciclete, locuitorii propun singuri, cu bani din bugetarea participativă, exact piesa care pare să lipsească din puzzle.

Regulamentul bugetării participative conține și el un detaliu care merită menționat, fără să tragem concluzii pripite din el. Comisia de evaluare a Primăriei are dreptul să unifice proiecte similare, „pentru a nu disipa numărul de voturi”, așa cum scrie chiar în regulamentul bugetării participative. Cele două „standuri securizate” aproape identice, de pe Peneș Curcanul și de pe Constantin Noica, nu au fost unificate, deși ambele au fost evaluate valide separat. Regulamentul nu obligă la unificare, doar o permite: decizia de a nu recurge la ea rămâne, din perspectiva documentelor publice, nemotivată explicit, fără ca asta să însemne neapărat ceva anume.

Există și o întrebare mai largă, legată de mecanismul de vot în sine. Regulamentul prevede două etape: vot online, până pe 27 septembrie, și vot la întâlniri publice organizate în cartiere, cu buletine pe hârtie, între 28 septembrie și 18 octombrie. O persoană poate vota de fiecare dată maximum trei proiecte. Teoretic, poate apărea întrebarea dacă o structură deja organizată (o asociație de proprietari, un ONG, o comunitate care se poate mobiliza la o întâlnire de cartier) are o capacitate mai mare de mobilizare decât un cetățean care depune un proiect de unul singur. Întrebarea e legitimă, chiar dacă fără un răspuns simplu.

În acest eșantion concret, însă, datele nu susțin o concluzie tranșantă. Dintre cele patru proiecte de parcări pentru biciclete, unul singur, cel de pe Constantin Noica, menționează, în secțiunea „cum doresc să mă implic”, promovare prin asociația de proprietari a blocului. Nu e un ONG și nu pare să fi adus, până acum, un avantaj de voturi: la 9 septembrie, avea 5 voturi, la fel ca proiectul de pe Peneș Curcanul, depus fără nicio structură în spate. Cel mai votat dintre cele patru, cu 10 voturi, e proiectul de pe Onisifor Ghibu, care nu indică nicio afiliere organizată. Din datele verificate până acum nu rezultă însă un avantaj clar pentru proiectele susținute de grupuri organizate.

Pentru comparație, toate cele patru proiecte sunt, deocamdată, mult sub pragul care a asigurat finanțare anul trecut: cel mai slab proiect finanțat în sesiunea 2025 a strâns 86 de voturi. Perioada de vot online nu s-a încheiat, iar urmează și etapa întâlnirilor publice, deci cifrele astea sunt un instantaneu, nu un verdict.

Că problema există la nivel de percepție a unor cetățeni, dincolo de proiectele depuse, arată și o petiție publică pornită pe platforma Declic, „Vrem adăposturi securizate pentru biciclete în cartierele din Oradea”, care vorbește despre Rogerius, Nufărul, Velența și Ioșia și despre bicicleta cărată pe scări până la etajul trei sau patru. Petiția nu spune și nu poate spune cât de răspândită e problema în oraș: acest lucru nu se poate afla dintr-o petiție, indiferent de numărul semnăturilor. Spune doar că, dincolo de cei care au depus proiecte pe activ.oradea.ro, există cel puțin un grup de cetățeni care simte aceeași lipsă și a pus-o în scris, către primarul Florin Birta și autoritățile locale.

Soluția pe care patru orădeni au propus-o acum, fiecare pe cont propriu, într-o sesiune de bugetare participativă cu buget de zeci de ori mai mic, seamănă, punct cu punct, cu un proiect scris în documentele oficiale ale orașului cu trei ani înainte. Ce se întâmplă cu acel proiect pe termen mai lung rămâne o întrebare deschisă, de interes, credem, nu doar pentru cei patru, ci pentru oricine locuiește la bloc și are o bicicletă.

Și atunci, unde rămâne bicicleta?

Casa scării nu este neapărat soluția. Normele de securitate la incendiu cer păstrarea liberă a căilor de evacuare, iar IGSU menționează explicit bicicletele printre obiectele care nu pot fi depozitate acolo dacă afectează evacuarea. Nici spațiul comun nu e lipsit de probleme: pot apărea discuții între vecini despre cine și unde își lasă bicicleta. Afară rămâne problema furtului. În apartament sau pe balcon, problema devine una de spațiu și de urcat zilnic bicicleta, uneori câteva etaje.

Dacă locuiți la bloc, voi unde vă țineți bicicleta? Ați avut conflicte din cauza locului în care o lăsați? Vi s-a furat vreodată o bicicletă? Ați folosi un adăpost securizat dacă ar exista lângă bloc?

Scrieți-ne în comentarii. Ne interesează inclusiv experiențele celor care cred că actualele soluții sunt suficiente.

Discuția continuă pe Facebook

Articolul a generat discuții în grupul Oradea. Vezi ce spun cititorii și participă la conversație.

Vezi discuția pe Facebook

Notă de transparență: Am înscris și eu un proiect privind un stand securizat pentru biciclete în actuala sesiune de bugetare participativă. Petiția menționată în articol a fost inițiată de sora mea, independent de proiectul meu și fără implicarea mea. Am considerat necesar să precizez aceste lucruri pentru ca cititorii să poată judeca singuri contextul în care am scris articolul.