Nu mai aștepta după Google Maps: aplicația pentru transportul în comun este deja aici: #Hereitis

3
1852

La începutul lunii, presa locală anunța că ”Oradea a intrat în rândul orașelor cu transport public monitorizat în timp real, prin intermediul Google Maps, ca urmare a unui protocol încheiat de OTL și Google”.

Numai că deodamdată, datele cu care lucrează Google nu sunt tocmai actuale. Intr-adevăr, există un protocol între OTL și Google Maps, doar că, așa cum se întâmplă întotdeauna la ”casele mari”, la pomul lăudat nu e bine să mergi cu sacul. Vestea bună însă este că orădenii au la dispoziție, GRATUIT, o aplicație care funcționează foarte bine și care prevăd că foarte curând va deveni foarte îndrăgită de utilizatori.

Aplicația este deja aici, adică disponibilă pentru descărcare în magazinul de aplicații, atât pentru IOS cât și pentru Android. Este creația unor întreprinzători din Iași, și se adresează persoanelor care folosesc mijloacele de transport în comun din marile orașe. Datele sunt cât se poate de exacte, deoarece ”jucăria” are acces la serverele OTL.

Bogdan Florea şi Cristian Nistor

Hereitis te ajută să nu mai petreci minute în șir în stațiile mijloacelor de transport în comun, să-ți programezi călătoriile după graficul real al tramvaielor și autobuselor aflate pe traseu. Afli exact cât timp mai trece până vine următorul mijloc de transport sau pe care itinerariu să o apuci. Dacă te afli spre exemplu la un nod de transport( de pildă Biserica Emanuel, Parcul Olosig sau CeleTrei Crișuri) știi imediat spre ce stație să te îndrepți, în funcție de tramvaiul sau autobusul care ajunge primul.

Ai posibilitatea să urmărești pe traseu un anumit tramvai sau autobus, să semnalizezi în timp ce călătorești dacă acel mijloc de transport este aglomerat, sau dacă are loc un accident pe traseu(similar cu raportările din Waze). Aplicația te informează și cât timp a trecut de la ultima actualizare a datelor.

Poți să-ți alegi o destinație, pe care să o definești ca fiind favorită și să vezi doar traseele mijloacelor de transport care circulă spre acel punct. Iar dacă debifezi opțiunea vei vedea absolut toate tramvaiele si autobusele care sunt în trafic, în jurul tău sau în oraș. Una peste alta, o aplicație mult mai ”user-friendly” decât Google Maps, mult mai actuală și mult mai locală. Spor la călătorit! Și măcar pentru aplicația aceasta, OTL merită niște felicitări!

Iată și un scurt ghid de utilizare a aplicației:

3 COMENTARII

  1. Mulțumim.. pentru userii care citesc acest comentariu, dacă întâmpinați probleme ne-ar ajuta enorm sa știm modelul de telefon și ce exact nu merge, fiindcă noi testam cu ~20 de modele de android și 5 modele de IPhone, dar e greu sa găsești exact toate dimensiunile de ecran etc. Știind modelul putem porni simulator care cloneaza exact acel telefon. Va mulțumim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.