Ne plimbăm prin centrul Oradiei, admirăm palatele și le fotografiem. Dar câți dintre noi ne-am întrebat cine a plătit pentru ele?

În spatele fațadelor spectaculoase se ascund povești despre investiții, afaceri, arhitecți, muncitori și oameni care au schimbat orașul. Palatul Vulturul Negru, modernizarea transportului, dezvoltarea serviciilor publice și apariția unor întreprinderi au presupus mult mai mult decât planuri frumoase. Au presupus bani, muncă și curaj.

Palatul care a avut nevoie de o fabrică de cărămizi

Palatul Vulturul Negru are astăzi o singură imagine în mintea orădenilor: pasajul, vitraliul, fațada. Dar în spatele ei a existat o operațiune economică de proporții. Proiectul câștigător, „Șampanie”, ales dintr-un concurs cu 13 proiecte, îi poartă numele pe arhitecții Marcell Komor și Dezső Jakab. Banii și riscul au fost însă ai unor oameni de afaceri: Emil Adorján și Ede Kurländer.

Adorján a înființat fabrica de cărămidă Vesta, din care au venit cele patru milioane de cărămizi ale palatului. Vechea clădire a început să fie demolată pe 19 noiembrie 1906, iar noul ansamblu a fost terminat în decembrie 1908.

Povestea oamenilor din jurul Vulturului Negru continuă și în alte locuri din oraș. Un exemplu este povestea Caselor Adorján.

Curent, tramvai și banii care nu se văd

La începutul secolului XX, Oradea se moderniza rapid. Uzina electrică a orașului a pornit în decembrie 1903, iar tramvaiul electric a ieșit pe străzi în 1906, cu un rulaj de probă în martie și inaugurarea în aprilie.

Un tramvai nu înseamnă doar un vagon pe șine. Înseamnă rețea, energie electrică, infrastructură, personal și cheltuieli pe care călătorul nu le vede. Dacă te interesează cum s-a ajuns de la achiziții la producție proprie, citește și povestea atelierelor care au devenit fabrică.

Investiția care nu se vede pe fațade

Unii au investit în ceva ce nu se vede de pe stradă: educația. Emanuil Gojdu s-a născut la Oradea, în 1802, dar și-a construit cariera și averea mai ales la Pesta. A rămas cunoscut prin fundația născută din testamentul său din 1869, creată ca să sprijine tineri români să învețe.

Uneori, ceea ce rămâne după un om nu este o clădire care îi poartă numele, ci șansa oferită altora să învețe, să lucreze și să construiască mai departe.

Cine a construit, de fapt, Oradea?

Dacă urmărești banii, descoperi repede că întrebarea nu are un singur răspuns. Oradea a fost construită prin contribuțiile mai multor comunități: români, maghiari, evrei și alți locuitori, investitori, arhitecți, meșteșugari și muncitori, fiecare cu rolul lui. Nu toți au ajuns în cărțile de istorie. Nu toți au primit câte o placă memorială. Dar fără ei orașul ar fi arătat altfel.

Nimeni nu poate revendica singur întregul merit. Și poate tocmai asta este partea cea mai frumoasă.

Am început să urmăresc poveștile oamenilor din spatele Oradiei de altădată și pregătesc un capitol pentru volumul 2 al cărții „STAI PUȚIN. ASTA S-A ÎNTÂMPLAT LA ORADEA?”. Întrebarea de la care am pornit a fost simplă: cine a plătit? Răspunsul s-a dovedit mult mai interesant.

Tu ce poveste știi despre oamenii care au construit Oradea? Ce ai auzit de la părinți sau bunici despre clădiri, fabrici, afaceri ori familii importante pentru oraș? Scrie-ne în comentarii.

Iar dacă îți plac poveștile adevărate despre Oradea, descoperă și cartea „STAI PUȚIN. ASTA S-A ÎNTÂMPLAT LA ORADEA?”, disponibilă prin pagina dedicată de pe site. Volumul 2 este în pregătire.