O fotografie amuzantă, cu o canapea transformată în suport pentru creioane colorate, m-a purtat în Oradea de acum mai bine de un secol. Am descoperit fabrici de mobilă, ateliere de tapițerie, negustori întreprinzători și reclame cu prețuri care astăzi par desprinse dintr-o altă lume.

O fetiță a descoperit că o canapea poate fi transformată într-un suport pentru creioane colorate.

Nu știu ce a spus mama când a văzut rezultatul, dar bănuiesc că n-a cerut un autograf artistei.

Și totuși, privind această operă de artă contemporană, mi-a venit o întrebare: cine ar fi reparat o asemenea canapea în Oradea anului 1900?

Ei bine, stai puțin!

Pentru că Oradea nu ducea lipsă nici de tâmplari, nici de fabricanți de mobilă. Iar unii dintre ei aveau afaceri cât se poate de serioase.

Domnul Büchler avea fabrică, magazin și prețuri pentru toate buzunarele. Sau aproape.

Am deschis un ziar vechi.

Este 26 septembrie 1907. În paginile publicației maghiare Tiszántúl, un fabricant de mobilă din Oradea își invită clienții să viziteze o adevărată expoziție de mobilier.

Îl cheamă Büchler Márton.

În reclama păstrată în arhiva digitală a ziarului Tiszántúl, am găsit prezentarea unei întreprinderi numite Első Nagyváradi Műbutor-gyár — Prima Fabrică de Mobilă Artistică din Oradea.

Nu era vorba despre un simplu atelier ascuns într-o curte.

Büchler avea fabrica pe strada Menház, la numărul 3, magazinul principal și biroul pe Fő utca, în casa Guttmann, și o filială în Piața Sfântul Ladislau, lângă Biserica cu Lună.

Avea și telefon. În reclamă apăreau două numere: 421 și 626.

Dar partea cea mai savuroasă mi s-a părut lista de prețuri.

Un dormitor din lemn tare pornea de la 320 de coroane. O sufragerie costa de la 380 de coroane, iar un salon elegant începea de la 460 de coroane.

Nu pot transforma corect aceste sume în lei de astăzi fără să țin seama de salariile și puterea de cumpărare ale epocii. Dar un lucru este limpede: în Oradea anului 1907, mobila se vindea organizat, cu expoziții, prețuri afișate și oferte pentru clienți.

Iar domnul Büchler nu aștepta neapărat ca omul să vină până la magazin. Reclama promitea, pentru clienții din afara orașului, devize sau chiar trimiterea unui reprezentant cu mostre, pe cheltuiala firmei.

Un fel de showroom care venea la tine acasă. Fără comandă online, dar cu o ambiție comercială cât se poate de modernă.

Familia Széles: de la atelierul tatălui la zeci de muncitori

Am descoperit că Büchler nu era singurul nume din lumea mobilierului orădean.

O altă poveste începe în anul 1900, când a fost înființat atelierul de mobilă artistică și tâmplărie al familiei Széles.

Fondatorul, Széles Sándor, și-a construit reputația prin priceperea în meserie. Fiii săi, Kálmán și Gábor, au dus afacerea mai departe.

Kálmán nu s-a mulțumit să învețe doar în atelier. După școală, și-a continuat pregătirea profesională la Budapesta, inclusiv în domeniul artelor aplicate.

În 1928, după moartea tatălui, cei doi frați au preluat conducerea întreprinderii.

Potrivit lucrării istorice Nagyvárad ipartörténete — Istoria industrială a Oradiei, fabrica a ajuns să aibă 50–60 de muncitori.

Nu mai vorbesc despre un singur tâmplar, cu o rindea și două scaune de reparat, ci despre o întreprindere care executa mobilier artistic și primea numeroase comenzi.

În 1929, Széles Kálmán a devenit chiar președintele cooperativei de mobilă.

Povestea acestei familii mi-a arătat ceva despre Oradea de altădată: orașul nu era doar un loc în care se cumpărau lucruri frumoase, ci și unul în care acestea erau fabricate.

Și canapeaua fetiței? Cine ar fi salvat-o?

M-am întors la întrebarea de la început.

O canapea cu tapițeria transformată în suport pentru creioane ar fi avut nevoie de mâna unui tapițer priceput.

Iar lumea mobilierului de la începutul secolului trecut însemna mai mult decât fabricarea unor dulapuri sau mese. Tâmplăria, tapițeria, finisajele și decorarea încăperilor erau meserii care se întâlneau în realizarea mobilierului.

Nu știu ce meșter orădean ar fi acceptat provocarea unei asemenea „opere de artă”. Și nici dacă ar fi reușit să scoată toate creioanele fără să ofteze.

Dar am aflat, din documentele vremii, că în Oradea existau întreprinzători care construiseră afaceri serioase în jurul mobilierului, cu fabrici, magazine, muncitori și clienți.

Și am mai descoperit ceva.

O reclamă din 1907, pe care atunci probabil mulți cititori au răsfoit-o fără să-i acorde prea multă atenție, îmi poate spune astăzi unde se fabrica mobila, cât costa și cum încercau negustorii să-și convingă clienții.

Uneori, istoria unui oraș nu se ascunde într-un palat sau într-un monument.

Se ascunde într-o reclamă de ziar.

Sau începe cu o fetiță care a hotărât că o canapea are mult prea puține întrebuințări.

Tu ce ai fi făcut dacă ai fi găsit canapeaua plină de creioane colorate?