8 C
New York City
joi, aprilie 18, 2024

Buy now

spot_img

ATENȚIE la ce aplicație descărcați. Kaspersky Lab au descoperit aplicații compromise chiar pe Google Play

Cercetătorii Kaspersky au descoperit în ultimele luni trei noi aplicaţii cu conţinut adware pe Google Play store, ele fiind potenţial dăunătoare pentru milioane de utilizatori, informează într-un comunicat compania.

Aplicaţile care aveau inserate module adware erau disponibile pe marketplace-urile oficiale. Una dintre ele, un chestionar interactiv popular, cu milioane de descărcări, a folosit o întârziere post-instalare înainte de a afişa reclama, informează Kaspersky. În timp ce îşi îndeplinesc funcţionalitatea principală, acestea trimit utilizatorilor anunţuri pe jumătate de ecran, de îndată ce smartphone-ul este deblocat, indiferent dacă aplicaţia rulează sau nu, se mai arată în comunicat.

Adware-ul este o formă de software nedorit care afişează reclame utilizatorilor. Acesta este de ani de zile una dintre cele mai populare tipuri de ameninţări. Metodele de monetizare utilizate într-un astfel de software pot reprezenta o ameninţare pentru utilizatori dar aduc, în acelaşi timp, mai multe venituri pentru dezvoltatori, datorită unei vizibilităţi mai mari. Deşi ameninţările care vizează utilizatorii de telefonie mobilă sunt, de obicei, distribuite prin diverse site-uri web infectate sau prin magazine de aplicaţii neoficiale, veniturile din astfel de activităţi sunt atrăgătoare, fapt care îi determină pe dezvoltatori să-şi extindă numărul de potenţiale victime. Drept urmare, aceste aplicaţii sunt uneori capabile să se infiltreze inclusiv în magazinele de aplicaţii oficiale, cum a fost cazul exemplelor găsite de cercetătorii Kaspersky.

Pentru a se proteja de adware, Kaspersky recomandă utilizatorilor dezinstalarea aplicaţiilor care acţionează neobişnuit sau care afişează publicitate nedorită, verificarea întotdeauna a permisiunilor aplicaţiei înainte de a o instala, pentru a vedea ce poate accesa sau modifica pe dispozitiv şi utilizarea unei soluţie de securitate fiabilă pentru telefonul mobil, care poate ajuta la detectarea unei game variate de ameninţări, inclusiv adware, se mai arată în comunicat.

Răspândirea adware-ului nu este întotdeauna realizată în mod intenţionat. Chiar şi aplicaţiile legitime pot fi vulnerabile şi pot sfârşi prin a răspândi publicitate nedorită, fără cunoştinţa dezvoltatorilor, mai spun cercetătorii producătorului de soluţii de securitate cibernetică.

Liked it? Take a second to support Florin Silviu Sabău on Patreon!
Become a patron at Patreon!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles

Optimized by Optimole
× Ai vreo întrebare?