Trei ore acasă și iar la drum. Nelu Sandu Pop, antrenorul orădean care crește campioni an după an
Actualizat 28.09.2026: competiția de la care se întorcea Nelu Sandu Pop a fost Campionatul Național de la Târgoviște; rezultatele copiilor LPS Bihorul au fost adăugate mai jos.
Duminică seara am ajuns să vorbesc cu Nelu Sandu Pop despre lupte. Nu aveam de gând să fac un articol despre el. Discuția pornise de la altceva, dar la un moment dat mi-a spus, aproape în treacăt, cum arată sfârșitul lui de săptămână: se întorcea de la Târgoviște, unde fusese la o competiție cu copiii, ajungea acasă, avea vreo trei ore la dispoziție și pleca din nou.
De data aceasta, spre Croația, la Campionatul Balcanic.
Trei ore acasă.
Și nu venea pur și simplu „de la o competiție”. La Campionatul Național al celor mici de la Târgoviște, în weekendul 25–27 septembrie, cinci dintre copiii LPS Bihorul intraseră pe saltea, iar patru urcaseră pe podium: două medalii de aur și două de argint. Ruben Ghergheleș și Arun Aris Pop deveniseră campioni naționali, iar Ryan Ghergheleș și Bogdan Pop vicecampioni, potrivit BIHOREANUL. Asta rămânea în urma celor trei ore.
Mi-a rămas în cap informația asta și m-am apucat să caut. Nu atât unde pleacă Nelu Sandu Pop, cât de unde vine. Și am descoperit că povestea celor trei ore nu pare deloc o întâmplare.
Profesorul Nelu Sandu Pop este antrenorul secției de lupte de la LPS Bihorul Oradea și CS Gladiatorul. Iar dacă începi să urmărești rezultatele sportivilor săi din ultimii ani, ai ceva de lucru.
În 2022, LPS Bihorul câștiga Cupa României U15 pe echipe. Matei Pelean obținea argintul la Campionatul Național, Alexandru Ciul bronzul, iar sportivii erau pregătiți de Nelu Sandu Pop.
Un an mai târziu, bilanțul LPS Bihorul – CS Gladiatorul trecea de 20 de medalii la Campionatele Naționale individuale. În aceeași generație începea să iasă tot mai mult în față un nume pe care probabil îl vom mai auzi: Vlad Trip. Era campion național U15, campion balcanic U15 și avea deja experiență internațională.
În 2024, rezultatele au continuat. Maia Vodoileu a devenit campioană balcanică U17, vicecampioană la competiția mondială școlară și campioană națională școlară. În clasamentul sportivilor LPS Bihorul pe acel an, Maia era pe locul al doilea, indiferent de ramura sportivă.
Tot în 2024, la Campionatul Balcanic, Vlad Trip și Maia Vodoileu s-au întors campioni balcanici, iar Albert Fuzi vicecampion.
În 2025 n-a mai fost vorba de doi sau trei sportivi. Zece luptători de la LPS Bihorul s-au calificat la Campionatul Balcanic: cinci la U15 și cinci la U17.
Zece copii de la aceeași secție, la aceeași competiție internațională.
Și ajungem în 2026.
În martie, LPS Bihorul a devenit campioană națională U17 pe echipe. Albert Fuzi și Vlad Trip au câștigat aurul, iar echipa a mai adunat un argint și două medalii de bronz.
La nivel internațional, Vlad Trip a făcut pasul următor: în iulie a câștigat bronzul la Campionatul European U20 de la Skopje, la categoria 55 kg, greco-romane.
Performanța lui a ajuns până la Ministerul Afacerilor Externe. În 19 august, Vlad Ioan Trip a primit o scrisoare oficială de felicitare semnată de ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

Și totuși, dacă ne oprim la Vlad Trip, ratăm o parte importantă din poveste. Pentru că Nelu Sandu Pop nu lucrează numai cu sportivii care au ajuns deja la Europene.
În septembrie, patru dintre sportivii secției au mers la Memorialul internațional Roman Codrean – Teodor Blidar. Bogdan Pop, Dominik Dobrai și Darius Romocea au câștigat fiecare categoria la care au concurat.
Iar pe 19 septembrie, în timp ce unii dintre copiii crescuți aici se pregăteau pentru competiții internaționale, secția anunța un nou curs de inițiere în lupte greco-romane.
Așa începi să înțelegi mai bine rezultatele.
Nu apare din senin un Vlad Trip. În spatele lui există copii care intră pentru prima dată într-o sală, tabere, cantonamente, concursuri pentru cei mici, Naționale, calificări și mii de kilometri făcuți cu mașina sau autocarul. Unii renunță. Alții merg mai departe. Câțiva ajung pe podiumurile europene.
Iar antrenorul o ia de la capăt cu următoarea generație.
Campionatul Balcanic din acest an se desfășoară la Koprivnica, în Croația, în perioada 28 septembrie – 4 octombrie, pentru categoriile U15, U17 și U20.
În seara în care am vorbit, Nelu Sandu Pop îmi spunea că tocmai se întorcea de la Târgoviște. Urmau cele trei ore acasă și apoi alt drum.
Drumul de la Târgoviște spre casă n-a fost decât o oprire între două competiții. Câteva ore acasă, apoi din nou bagaje, sportivi și drum. Așa arată, de fapt, o bună parte din viața unui antrenor despre care rezultatele vorbesc mai des decât o face el. Iar medaliile se adună, an după an.
Cu câțiva ani în urmă am stat de vorbă, pentru rubrica „Oamenii de lângă noi”, cu profesorul de atletism Virgil Preda. După 45 de ani de activitate didactică și o viață legată de atletism, mi-a spus o frază pe care n-am uitat-o:
„Am intrat în Oradea anonim, și am ieșit tot anonim.”
Interviul cu profesorul Virgil Preda poate fi citit aici.
Mi-am amintit de vorbele lui în seara asta.
Despre medaliile copiilor mai scriem. Apar clasamente, fotografii de podium, câte un titlu de campion național, balcanic sau o medalie europeană. Mai rar ne uităm la omul care îi duce până acolo și apoi se întoarce în sală ca să înceapă din nou cu următorii.
Ar fi păcat să-i descoperim pe oamenii aceștia abia când ies la pensie.
Nelu Sandu Pop încă își face bagajele. Vine de la un concurs, stă trei ore acasă și pleacă spre următorul.
Copiii lui au treabă. Și el, odată cu ei.
Imaginea principală: fragment din scrisoarea de felicitare a Ministerului Afacerilor Externe către Vlad Ioan Trip, 19 august 2026.
Ți-a plăcut articolul? Apreciază-l cu un like mai jos — ne ajută să continuăm să aducem știri.

