Din păcate am pierdut primul meci

0
385

CSM Oradea se duelează cu VK Jadran Split pentru un loc în grupele LEN Champions League – ediția 2022/23. Cele două formații se întâlnesc în turul al 3-lea de calificare din această competiție.

Sâmbătă seara a avut loc primul meci, în deplasare la Split. Poloiștii nostri au cedat la o diferență de 6 goluri, care deși pare mare ar fi putut fi mai mare dacă portarul n-ar fi prins din nou o formă de zile mari.

”Cu toate că am cedat la 6 goluri, ne dorim revanșa și va așteptăm în dată de 5 noiembrie să ne susțineți la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu 📍” a scris Cristian Șandor pe pagina sa de Facebook.

Jocul a avut două reprize diametral opus. Prima jumătate a fost echilibrată și aprig disputată. Cele două echipe s-au succedat la conducere. Amfitrionii au marcat primii, după care CSM-ul a replicat și a venit în avantaj, scor 2-1. Croații au răspuns și au terminat secvența a 2-a la conducere, scor 3-2.

De altfel, Jadran Split a realizat un parțial de 6-0 prin care s-a desprins la cinci lungimi. Seria negativă a fost oprită de Ferenc Czenk, dar ex-iugoslavii au înscris ultimele două goluri ale confruntării.

Marcatorii echipei orădene au fost Silvian Colodrovschi, Levente Vancsik și Ferenc Czenk. De la Jadran Split s-a evidențiat Zvonimir Butic, autor a trei goluri.

Returul are loc sâmbătă (05.11), ora 19:00, la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea.

Scor final 9 la 3 și așteptăm cu nerăbdare revanșa! Hai băieții!

Echipa de polo CSM Oradea, cu antrenorii Ciprian Câmpianu(primul rând) și Cristian Șandor(primul din stânga, rândul 2)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.