Cum să îţi alegi geanta potrivită

În general, atunci când îţi cumperi o geantă, cauţi să fie frumoasă, dar şi practică. De multe ori, important este şi preţul acesteia, care variază în funcţie de brand, materialul din care este făcută sau dimensiuni. Există însă câteva reguli de care poţi ţine cont de acum încolo, în momentul în care faci o nouă achiziţie.

Prima impresie contează

Designul ar trebui să te preocupe cel mai tare, atunci când îţi achiziţionezi o geantă nouă. Trebuie în primul rând să îţi placă, să fie dragoste la prima vedere. Culoarea va fi cea care o scoate în evidenţă şi nu este ceva greşit să ai în garderobă nuanţe cât mai variate, pe care să le asortezi în funcţie de ţinută. Dacă îţi plac genţile negre, caută să aibă şi câteva detalii de design suplimentare. Neagră şi simplă poate însemna plictisitoare şi lipsită de stil.

Îmbină frumosul cu utilul

O geantă nu trebuie să fie doar frumoasă, ci şi utilă. Gândeşte-te bine pentru ce îţi trebuie, dacă e uşor de purtat. O geantă de zi cu zi ar trebui să fie mai încăpătoare, dar şi dotată cu mai multe compartimente, pentru a avea loc unde să îţi pui actele, telefonul, fardurile şi ce mai ai nevoie. Ideal ar fi să aibă şi nişte buzunare special concepute pentru a-ţi găsi cât mai uşor lucrurile. Fermoarul sau un sistem de închidere cât mai sigur constituie şi ele criterii de selecţie. În plus, la o poşetă de seară ar trebui să cauţi să fie dotată cu buzunar pentru carduri, pentru a nu fi nevoită să îţi înghesui portofelul în ea.

Alege o geantă de zi multifuncţională

Există genţi pentru evenimente speciale, dar şi genţi pe care să le porţi zi de zi. Cum să faci cele mai bune alegeri? Urmând trei reguli simple: Trebuie să fie adecvată activităţii pe care urmează să o ai; Trebuie să se potrivească ţinutei tale; Trebuie să se asorteze. Pentru a alege o geantă care să meargă cu aproape toate ţinutele tale, ar trebui ca aceasta să aibă aceeaşi culoare cu părul tău. Este culoarea pe care o schimbi foarte rar sau poate niciodată. A doua opţiune ar fi să fie în aceeaşi nuanţă cu a ochilor tăi.

Citeşte întreaga ştire: Cum să îţi alegi geanta potrivită

Liked it? Take a second to support Florin Silviu Sabău on Patreon!
Become a patron at Patreon!

Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Ai vreo întrebare?