Peste 1.000 de femei din sate aflate în judeţe din vestul ţării vor beneficia de testări gratuite pentru depistarea cancerului mamar, în cadrul unei campanii ce se va desfăşura timp de două luni cu ajutorul unor medici şi studenţi.
Testările gratuite vor fi oferite în cadrul Caravanei „Nu am făcut destul”, care va fi prezentă în judeţele Timiş, Hunedoara, Arad, Satu Mare şi Bihor.
„Caravana strânge, pentru al şaselea an la rând, medici şi studenţi la Medicină care vor oferi consultaţii şi informaţii în 14 sate. Pe lângă testările pentru cancerul de sân (examinare clinică, ecografie mamară, mamografie), medicii şi studenţii voluntari fac analize pentru inimă (tensiune, puls, EKG), controale ale aluniţelor suspecte, spirometrii pentru a verifica funcţia plămânilor, asigură calcularea indicelui de masă corporală (pentru gradul de obezitate) şi fac teste pentru diabet (măsurarea glicemiei)”, se arată într-un comunicat al organizatorilor campaniei.
În Bihor, caravana va ajunge spre sfârșitul lunii și va parcurge următorul traseu: 26 octombrie – Brusturi; 27 octombrie – Telechiu; 2 noiembrie – Ghiorac, ; 3 noiembrie – Dobreşti; 9 noiembrie – Hinchiriş; 10 noiembrie – Coleşti.