În loc de prolog
118 ani de efervescență, iubire, patos, amor și odium, poate și opium, de dame de lux cu picioare lungi și cu țigară în sipcă, eventual cu șansa de a-i face o vizită mai lungă, la etajul 3, lui Ady Endre.
Puțină istorie și recunoașterea terenului
1903. Adel Brull este cunoscută de Casanova Oradiei și timp de 9 ani a fost muza poetului. Nu aș dori să te încarc cu aspecte literare repetate la nesfârșit, deoarece nu sunt critic literar, sau să îți impun să citești versul cutare! Aș dori să te îndemn să-ți închizi ochii și să faci o vizită în interiorul parterului și al primului etaj.
În zilele noastre spațiul este fancy, foarte aranjat, puțin supra-împodibit față de ce a fost cu adevărat Cafe Bar Astoria. Ultima dată când am intrat erau 9 persoane, câte trei la mese cu fețe de masă de un alb imaculat. Am intrat mânat de nostalgie, iar un tinerel văzându-mă că sunt din altă lume, fără să mă întrebe sau să-mi spună bună seara mi-a spus scurt: localul este rezervat pentru …
Și ce dacă, tinere? Eu puteam sa fiu un, ”feature”, fecior de Bill Gates sau de Iorgulescu, sau de Mazăre sau de Maldini, care de multe ori își permit, eventual din greșeală, să cumpere serviciul tău sărăcăcios, slugarnic, în care din start refuzi șansa ca un necunoscut pentru tine să-și facă o impresie bună despre locul unde TU esti artizanul acelui lux de ,,kitsch”.
Complexe și (re)sentimente!
Tinere! Te invidiez că ești tânăr și dispretuitor față de ceea ce ție nu-ți convine, te detest pentru nonșalanța cu care tratezi un serviciu. Aș fi dorit o cafea… de amintire, din aia tare, care mi s-a ștanțat în creierii sfârtecați de Bachus și de alți factori chimici care îți provoacă halucinații. A-pro-pos de halucinații! Absinthe – o tărie din aia, extract de rădăcină de jneapăn, care îți provoaca câini roșii în ogradă sau alte patrupede în frunze de șelată.
Hai să fiu trufaș și încrezut, pentru că oricum mi s-a refuzat un ristretto de Milano a la Astoria di Oradio! Tătâne-tău a fost o iluzie pe când eu deja holbam ochii la un pahar de juice de ananas, pe care mi-l aducea doamna Angela la masă. Eram cu taică-meu care socializa la Astoria, mai ales luni, la etajul întâi. FB live cu interacțiuni, cu anecdote și cu caterincă multă, unde Kopek, prof. Abrudan și Lemac erau artizanii stand-upului orădean. Se purta dialog în două limbi constant, cu interferențe matrimoniale, cine cu cine, de ce și cu o intensitate aidoma primului deceniu de existență.
Încă puțină istorie si… nostalgie
Totuși, impactul cel mai intens asupra mea al Astoriei îl au anii de liceu, când un chiul rapid și eficient mă forțează să mă ascund în local la un pahar de vin alb, cu sucul de ananas reglementar, ca sa nu bata la ochi. Exhibiționism ieftin, dacă părintele mergea acolo! Și eu merg acolo, că doar mă cunoștea lumea, dar nu realizam că rețeaua de socializare îl informa pe ,,daddy „ că băiatu’ a fost aici pe la 13, cu alti 3, și vociferau în spate de nici sectoristu’ Ferche cu sarcini exacte de descoperire a elementelor nocive ale liceului nu a îndrăznit să scoată carnețelul pentru colectarea datelor.
Capcana continuă, Astoria
Acolo puteai să intri în anturajul de zi cu zi al urbei, dar cu riscul că intră un profesor sau un cunoscut de-al părinților, și totusi nu eram major ca să-mi permit ceva ce nu era permis.
Cât de mult mă umflam în pene, dacă reușeam să conving o domnișoară să vină la o înghețată îmbunătățită cu un cognac, tot eram ilegal! Dar legalizat de loc și de anturaj: genius locci. Era o zi de marți, dimineața, imediat după ora 10. Deci deja cu cafea și eventual ceva Zarea clipelor la etajul 1. În spate mai era un mini cafe-bar, care deservea musafirii hotelului, dar aproape de scara de coborâre în holul hotelului și îți garanta practic disparitia în 10 secunde în cazul în care apărea o persoană non-grata pentru noi.
Încercam să ne aprindem o țigară și să ne ”pregatim lecțiile”, când deodată a apărut profesorul de practică, și fără sa ne panicăm, dar realizând consecințele, toți trei ne-am îmbulzit în 4 direcții pentru a nu-i provoca decepții ,,dirului”, care oricum știa ce marfă are în clasă.
În ziua aceea nu ne-am mai întors iar consumația a rămas neplatită. Ca peste vreo câteva zile să-l însoțesc pe taică-meu; trebuia să se întâlnească cu cineva. Mă așez, vine chelnerița, și ce să vezi? E aceeași care rămăsese cu consumația neplătită.
Tac! Dar sucul nu prea mai aluneca pe gâtlejul meu, uscat de memorie. Nu mai știam ce sa fac, simțeam ca ospătara m-a recunoscut. Am vrut să mă ridic, să mă duc după ea și să-i spun să nu mă deconspire, dar cum? Domnul Tibi era de-al casei iar doamna Angela a realizat că plodul, adică eu, sunt ,,fugaru- shukaru, care nu a plătit mălaiu” – bang bang!
Epilog
Discuția se termină, vine ospătara și aduce chitanța, se apleacă la urechea lui taică-meu, acesta din urmă da din cap, plătește puțin mai mult decat dublu față de ce era normal… Consecința a fost drastică după ce am ieșit: am fost informat de tata că am interdicție în ASTORIA, pentru că nu e dispus să plătească după mine.
Întrebare pe veci nelămurită
Acum peste ani, când tata poate ”servește” ceva în Astoria din ceruri, mă întreb: oare tinerelu’, care mi-a spus sec că e rezervat, o fi fost nepotul ospătarei căreia nu i-am plătit ce am consumat cu colegii???
