A devenit o modă, ba chiar un stil de viață să organizezi evenimente caritabile, în care se strâng bani pentru diverse cauze. Nimic rău în asta! Rău e altceva.
Las la o parte, pentru moment, analiza referitoare la cât de „caritabile” sunt aceste evenimente, dar nu pot să nu remarc că deși plătim asigurări de sănătate (unii cred că sunt mici, alții cred că la nivelul nostru de trai sunt mari), statul român nu-și permite să plătească tratamente pentru cazuri speciale. Și te lasă să mori, sau „în brațele” societății civile.
Când vezi un astfel de caz, ca cel care urmează, te balansezi între emotii: pe de o parte compasiune și empatie pentru pacient, pe de altă parte furie împotriva sistemului. Care are bani pentru aproape orice, dar pentru ce trebuie nu!
În tot răul și un bine, însă : te convingi de faptul că astfel de evenimente sunt mai mult decât necesare și că nu e totul pierdut. Mai există oameni și „omenie”!
Eveniment inedit – studenții de la Litere și-au dat mâna pentru colega lor Anca
Studenții Facultății de Litere a Universității din Oradea au organizat, marți, 6 iunie 2023, un spectacol de caritate, în beneficiul colegei lor Anca Bungău.
Inițiatoarea evenimentului, care a avut loc în sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea, e colega și prietena Ancăi, Lorena Creț. Studenta din anul I, la specializarea Limba și Literatura Română/Engleză, povestește: „Am trăit momente pline de emoție, empatie, grijă și iubire. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, Universității din Oradea, Facultății de Litere și Bibliotecii Universității din Oradea. Prin bunăvoința lor am adunat aproximativ 4.300 de lei, bani care au fost donați Ancăi, în scopuri medicale. Pe această cale, îi dorim multă sănătate și să iasă învingătoare din lupta cu boala”. La Filologie, grija colegială pentru Anca nu e deloc un fapt ieșit din comun. Chiar dacă părinții îi sunt permanent alături și colegii o ajută mereu, să se așeze în bănci, să iasă în pauze…
„Studenții au pregătit un mic spectacol, care a cuprins momente folclorice, de muzică și dans modern. A existat și un mic stand culinar, unde s-au vândut: limonadă, brioșe, prăjituri, clătite, sandvișuri… pregătite de ei. S-au vândut cărți din colecțiile personale și tablouri, realizate de o colegă a Ancăi Bungău. A fost organizată chiar și o tombolă cu premii simbolice”, spune lect. univ. dr. Paula Neamțu, profesoara care i-a ajutat pe tineri să se organizeze. „Anca este o studentă bună, care luptă cu boala ce o ține imobilizată în scaunul rulant și se confruntă cu o situație familială delicată, fiindcă și părinții ei au probleme de sănătate. Intervenția chirurgicală, care costă 10.000 de euro, o proteză specială și procedurile de recuperare îi pot da șansa unei vieți normale”, explică lect. univ. dr. Paula Neamțu.
A doua zi după evenimentul pe care i l-au dedicat colegii, Anca se îneca încă în lacrimi de emoție. „A fost un moment memorabil. Am rămas fără cuvinte. Nu aveau nicio obligație față de mine. Din contră, eu le datorez toată recunoștința mea. Colegii mei au făcut așa cum au simțit și simt pentru mine. A fost neașteptat de frumos și, orice ar fi, pentru mine această zi va rămâne o amintire de neprețuit. Mă bucur să știu că am niște colegi și niște dascăli atât de frumoși, pe care îi simt mereu aproape”.
Ca să poată merge, pentru prima dată în viața ei, Anca Bungău mai are nevoie de câteva mii de euro. Oricine dorește să se alăture gestului de omenie făcut de studenții și profesorii Universității din Oradea, poate face donații într-unul din aceste conturi:
Cont EURO – RO38BTRLEURCRT0567384601
Cont RON – RO36BTRLRONCRT0567384601
Beneficiar: BUNGĂU ANCA MARIA.
Biroul Comunicare