Delir, acea stare în care simți că ești un Zorro în anturajul tău, puțin mai tare decât posibilitățile fizice, puțin mai iute ca toboganul de odinioară din ștrandul 1 Mai și cu fler mai intens la fetele de aceeași vârstă, dar care atât biologic cât și mental erau oarecum mult peste tine (mine).
Ce se întâmplă de fapt? Fiecare din noi simte exact momentul când e pe val: problemele se rezolvă de la sine fără stres mare, există o chimie nemaivăzută, fără miros, gust și culoare. Ulterior pare simplu și banal faptul că am trecut de teze unde simțeam că nu știu nimic, chiar eram clei de Manciuria, și totuși s-au rezolvat reacțiile redox de la chimia academică, cunoștințele materialiste mi se păreau de multe ori ozn-uri văzute numai de mine cu patru ochi.
Nu știam, și poate nici nu înțelegeam starea aceea de a scăpa dintr-o capcană a școlii, împletită cu capcana sentimentală a cuceririi primului sărut, sau încercarea de a copia adulții, în general părinții.
Delirul sportiv
Copy-paste-ul părinților și concursul, ,,challenge-ul” cu tinerii de vârsta mea deja se arăta a fi un fel de luptă continuă pentru evitarea retrogradării. Retrogradarea asta m-a ținut în priză din fragedă tinerete, când în ’79 echipa mea iubită, FC Bihor a retrogradat din Divizia A.
Pentru mine era de neconceput ca acei eroi, pentru care taică-meu și-ar fi dat viața și care de multe ori gustau ,,delirul” în casa noastră (pentru că Staicu și R. Pașcu mergeau din bar în bar și din bar în braserie), ca să nu cumva băieții cu tendoane de aur să consume delirul înainte de sfârșitul de săptămână, atunci când aveau obligația de a servi delirul sufletesc celor 15-20 de mii de orădeni care mergeau la stadion.
Victorie cu orice preț, chiar și cu vicierea rezultatului, pentru a simți delirul! Acea bucurie prelungită, acea euforie fără margini când simți că toata lumea e a Ta (a mea).
Delirul emoțional
Endorfina necesită carburant continuu, dar pentru că fusei afonella la chimie și nu numai, nu am prea înțeles că de fapt vorbim despre o știință fixă unde suma unor elemente bine definite vor determina sau nu apariția acestor etape.
Să crezi sau să știi sunt două lucruri diferite. Să crezi când mergi la Doamne-Doamne, sau când știi exact și crezi în cunoștințele tale. Domnul îti dă încrederea care e necesară în momentele de nesiguranță. Încet-încet, am două terțe cu șase necunoscute. Tare asta! Deja era un fel de pronosport fără derivate, cu șanse din ce în ce mai mici de victorie.
De la o vârstă fragedă, adolescentină, nu prea eram de acord cu broșurile părinților,dar ulterior a trebuit să recunosc că omul deștept învață din greșelile altuia, pe când cel nechibzuit (chiar prost) nici din propriile greșeli. Să nu trecem cu vederea acel V magic al victoriei care trebuia să fie urmarea directă a unor pași buni, pozitivi și legali.
Toate bune si frumoase, totuși mie(ție) mi se părea că eu duc greul. De ce să nu pot să mă relaxez cu un Amiral albastru de Timișoara, că doar și mama mai pufăie câte o țigară când își trage sufletul, nu? Păi, imediat îți justifici înecul de tuse de nicotină: păi ce, de fapt e normal!
Delirul social
La TV am văzut un film cu ceva hippi, ceva ,,Hair” unde fumau dar râdeau ca și căluții nărăvași, nechezând între două fumuri. Film fundamental! Ziceau că nu a primit Oscar, dar de fapt e miezul: unde Milos Forman îți prezintă o societate degradată de libertatea sexuală, de delirul nemărginit alimentat de joint tip rachetă, că de fapt noi suntem cei mai buni chiar dacă nu facem nimic, doar copii, care rămân în grija lui Dumnezeu.
De fapt știu că nu știu nimic! Deja pufăi regulat. Și ce dacă ? Alții în culturile mai civilizate fumează, râd și eventual (obligatoriu) schimbă partenerul sexual de moment din mers. Haos mare, intens de la gât în sus, nu glumă…
Delirul nutrițional
Și cade trăsnetul! Cu libertate fără margini, cu idei noi și păsatul vestic care mi-a administrat barosul delirului, cu decizia: nimeni ca mine. Intru în pâine, primul salar tre’ să faci cinste la vecini, la prieteni… nu întrebi de ce? Pentru delirul primitiv la care ai acces datorită ție însuți ai luat bani de un delir.
Nu am fost pregătit pentru delir, e cert! Pentru că definiția din DEX și ceea ce a urmat de multe ori nu au fost în concordanță cu ce eram și ce m-a influențat pe parcursul peregrinărilor mele europene. Câte țări, atâtea culturi și atâtea concepte, dar eu aveam o bază bine pusă în fundament bihorean: mâncat bine, băut bine… și ca tiganul, după aceea culcă-te! Peiorativ, în descriere artistică: mâncam până la coma digestivă, beam până la inconștienșă și în final așteptam să se depună ,,obezitatea „ de trai bun.
Delir fluid: Vraja marii,Riesling de Jidvei! Delir solid: de la 10 mici în sus sau 6 boaște nevoiase, un grătar între alte două. Și delir gazos: când scapi de presiunea abdominală în urma unui bicarbonat cu puțin oțet. Asta e, partea cea reală e la îndemâna oricui. Adică fac exces cu exces de delir cu delir și ajung o catastrofă totală, fără euforie.
Lupt din răsputeri să fac față, de aceea încalc orice regulă pentru victoria finală! Adică să dau totul pentru ceva medicamente care mă scapă de kilogramele delirului cu delir, varianta mușamalizată. Nu mi-a fost sete niciodată, pentru că am băut tot ce începea cu A și se termina cu L, ca să mențin starea de euforie fără presiune psihică, și să mă trezesc la reanimare în urma unui atac de panică sau stop cardio-respirator.
Pentru final, delirul religios
Aștepti să-ți spun deznodământul? Visez să fiu parte a delirului, mângâierea blândă a satanei, dar frica și poate deșteptarea la emergency department mă fac să pun dopul la o licoare cu opium care îți provoacă chesonul mental temporar.
A venit timpul verticalității (în sus) către Dumnezeu. Cu siguranță că nu m-a părăsit!
